Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Semenic și cei de la Grădinița cu Program Normal nr. 7 se vor muta în noua Grădinița din Moroasa

Astăzi, 14.10.2021, a avut loc recepția finală a lucrărilor pentru Grădinița din Moroasa.

Valoarea proiectului fiind de 15.000.000 lei, finanțare prin PNDL și de la Bugetul local. Au fost finalizate lucrările la clădire și va continua amenajarea exterioară a zonei.

De luni se vor muta în ”casă nouă” preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Semenic și cei de la Grădinița cu Program Normal nr. 7. În total, aici vor funcționa 9 grupe de grădiniță și 3 grupe de creșă.

Copiii din această instituție vor beneficia astfel de cele mai bune condiții de învățare, într-un spațiu foarte generos (cu încălzire în pardoseală, locuri de joacă, săli de mese și dormitoare) pe care, cu siguranță, cadrele didactice îl vor personaliza în cel mai scurt timp.

“Urmează să accesăm finanțare și pentru dotarea grădiniței cu mobilier și alte echipamente necesare activităților didactice, la fel cum vom face pentru toate instituțiile de învățământ din oraș“, transmit reprezentanții Primăriei Reșița.