Accident între un moped și un autoturism în satul Poiana din Caraș-Severin

Accident între Măureni și Gherteniș [FOTO]

Astăzi, 24 octombrie, în jurul orei 15.00, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată prin apel 112, despre un accident rutier produs în satul Poiana, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 55 de ani din Caransebeș conducea un moped pe drumul comunal 13, în satul Poiana, în direcția Buchin, este acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Luncavița.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului mopedului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că niciunul dintre conducătorii de vehicule nu poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, iar mopedul nu figura înmatriculat sau înregistrat în circulație. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în acest caz”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin.