Campanie de informare și promovare privind prevenirea traficului de minori și a consumului de droguri, la Caransebeș

O nouă acţiune desfăşurată în cadrul campaniei, la care au participat peste 130 de elevi, s-a desfășurat ieri, 20 martie 2018, la Colegiul Naţional „Traian Doda” din Caransebeş după ce în luna octombrie a anului trecut, Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin, prin Biroul Județean pentru Romi, a inițiat campania de informare și promovare privind prevenirea traficului de minori și consumului de droguri.

”La întâlnirea organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Centrului Regional Timișoara din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, le-au fost prezentate elevilor materiale de informare și consiliere, filmulețe educative, jocuri interactive. Invitaţi la activitate au fost şi doi tineri voluntari spanioli ai Serviciului European de Voluntariat, care le-au vorbit celor prezenţi despre rolul şi importanţa voluntariatului în prevenirea traficului de persoane şi a consumului de droguri”, spun reprezentanții Instituției Prefectului Caraș-Severin.