Casă în flăcări la Berzovia

Astăzi, 17 ianuarie 2020, ISU Caraș-Severin, în jurul orei 20.30, a fost anunțat prin apel 112, de un incendiu care a cuprins o casă din localitatea Berzovia.

Au fost direcționate de urgență două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD cu trei paramedici, toate din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița. Au fost anunțați Președintele Consiliului Local pentru Situații de Urgență și șeful SVSU al Unității Administrativ Teritoriale Berzovia, care au trimis în sprijin un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.  De asemenea, au fost anunțați și cei de la ENEL, care a trimis un echipaj la față locului.

În continuare, pompierii acționează cu toate forțele pentru localizarea și lichidarea incendiului, care se manifestă cu flacăra deschisă și a cuprins aproximativ 25 mp din acoperișul casei. Din fericire nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale, fiind ars aproximativ 30 mp din acoperiș, restul casei a fost salvat de pompierii cărășeni.

În jurul orei 21:45, pompierii militari au reușit să lichideze incendiul în totalitate și nu mai există niciun pericol de extinderea a acestuia.

foto arhivă