Cel puțin 90 de zile. Aceasta este perioada de timp minimă în care un șofer depistat la volan, sub influența alcoolului, își pierde dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice

În România, toleranța față de conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului este 0. Începând de la valoarea de 0,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare determinată în urma testării cu aparatele etilotest sau etilometru, și până la valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta este sancționată contravențional, cu amendă cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 lei. În plus, conducătorului auto i se suspendă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, i se reține permisul de conducere și i se eliberează dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

În cazul unui accident rutier, suspendarea se aplică pentru 120 de zile.

În aceste cazuri, nu se mai aplică reducerea perioadei de suspendare, dar testarea pentru redobândirea permisului de conducere rămâne obligatorie.

În schimb, dacă valoarea indicată în urma testării cu aparatele din dotarea poliției, omologate și certificate metrologic, depășește 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta este pedepsită de legea penală și este prevăzută de Codul penal la art. 336 -„conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Conform procedurii, conducătorul auto depistat în această situație este condus la cea mai apropiată unitate medicală, unde i se prelevează mostre biologice.
Dacă refuză prelevarea acestor probe, fapta acestuia este încadrată ca infracțiune, prevăzută de Codul penal la art. 337 -„Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Atât în cazul conducerii sub influența alcoolului având o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și în cazul conducerii sub influența substanțelor psihoactive, polițiștii întocmesc un dosar de cercetare penală, iar urmărirea penală se efectuează sub coordonarea procurorului. Dreptul de a conduce se suspendă, în funcție de caz, cel puțin până la finalizarea dosarului penal. În cazul condamnării, se dispune anularea permisului pentru o perioadă de 1 an, cel condamnat fiind pasibil și de aplicarea unei interdicții de a conduce, pe o perioadă de timp decisă de instanța de judecată.

În plus, recent, legislația a fost modificată, iar cei condamnați pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis de conducere nu vor beneficia de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă în urma acestor fapte au provocat un accident rutier soldat cu deces.

Dincolo de aceste consecințe juridice, riscurile unei astfel de alegeri pot fi dintre cele mai grave pentru siguranța circulației pe drumurile publice și implicit, pentru viața participanților la trafic.

Polițiștii din Caraș-Severin acționează în permanență pentru siguranța circulației pe drumurile publice, în primele 7 luni desfășurând peste 300 de acțiuni pentru depistarea celor care conduc autovehicule sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Două astfel de cazuri au fost constatate luni, în data de 21spre 22 august:

Astfel, în 22 august, la ora 01.44, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au oprit pentru control, pe strada Petru Maior, din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, care avea o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt bărbat de 40 de ani, din Bocșa, a fost depistat ieri-noapte, la ora 01.20, după ce a condus un autoturism având o alcoolemie de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără a deține permis de conducere, acesta răsturnându-se cu autoturismul în afara părții carosabile.

Ambii bărbați au fost conduși la spital, unde le-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările.

Nu vă asumați niciun risc, consecințele pot fi iremediabile și ireversibile! Nu conduceţi vehicule dacă ați consumat alcool, sub influența drogurilor sau a medicamentelor care afectează capacitatea de a conduce ori dacă vă simțiți obosiți!

Nu conduceţi autovehicule dacă nu dețineți permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul ori dacă aveți dreptul de a conduce suspendat sau anulat!