Astăzi, 07 iulie 2021, în jurul orei 12:10, pe DN 58B, între localitățile Bocșa și Moniom a avut loc o coliziune frontală între un autoturism și un autotren.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului autoturismului, acesta fiind încarcerat, dar conștient.
”Intervine de urgență 1 echipaj de pompieri militari cu o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș și două ambulanțe SAJ”, declară Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin.
Victima, șoferul autoturismului, bărbat în vârstă de aproximativ 45-50 ani, a fost descarcerată, este în stare de inconștiență, prezentând numeroase plăgi și traumatisme și a fost preluată urgent de echipajul SAJ în vederea transportării acesteia la UPU Reșița.
„Pe DN 58B, un bărbat de 46 de ani aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe sensul opus de mers la ieșirea dintr-o curba la stânga și a intrat în coliziune stânga față cu un autocamion. Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoturismului. Fără alcool în cazul conducătorului autocamionului, celălalt conducător auto neputând fi testat din cauza leziunilor„, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Traficul rutier este întrerupt pe ambele sensuri. Se estimează că traficul se va relua la normal în aproximativ 45 de minute.
În acest moment se circulă pe o singura bandă.