COLOR FEST REȘIȚA, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița

Mai sunt doar câteva zile până la prima ediție a evenimentului „Color Fest Reșița” care va avea loc în curtea universității reșițene, din 10 până în 12 mai. Se anunță o atmosferă unică, alături de Pompieri, Poliție, Jandarmerie, SMURD, Crucea Roșie, bicicliști și motocicliști care au pregătit pentru joi, 10 mai, demonstrații, începând cu ora 11.00, și o paradă pe bulevardul principal, seara, începând cu ora 18.00. Atmosfera va fi întreținută de grupul „Crossfire” care, de la ora 21.00, se va juca cu focul, încheierea zilei fiind făcută de o formație tânără și dinamică: „Red Flame”.

Vineri, 11 mai, începând cu ora 16.00 și până seara târziu, organizațiile și fundațiile reșițene își vor prezenta activitatea, vor avea sesiuni de recrutare, de fundrasing și jocurile de teambuilding. Nu vor lipsi gustările, prezentările și activitățile inedite organizate de „Colegiul Economic” și Liceul de arte „Sabin Păuța” din Reșița. Formația „Mist” va încheia ziua la ora 21.00 cu un program surpriză.

Sâmbătă, începînd cu ora 13.00, se continuă în aceeași notă de veselie și culoare. La ora 17.30, elevii de la Liceul de arte „Sabin Păuța” ne vor încânta cu prestațiile muzicale, iar de la ora 19.00, „Holly party” alături de Tibi Lorincz și dansuri cu trupa ADC. Seara se va încheia cu ritmurile alerte ale celor de la „Reddok”.

Mulțumim Primăriei Reșița și Consiliului Local Reșița pentru că ne sunt alături în organizarea acestui eveniment. Felicităm organizațiile și fundațiile care au acceptat provocarea de a ne fi parteneri în organizarea evenimentului. Dintre acestea amintim: „Grupul local de tineret Arcus”, „Nevo Parudimos”, „Centrul de Voluntariat Reșița”, grupul de tineret  „Mansarda”, „Bikeattack”, „Prietenii Munților”, „Centrul Antidrog”, „Lions Reșița”, „Humanitas Prodeo”, „Crucea Roșie”.

De asemenea, mulțumirile organizatorilor se îndreaptă către instituțiile publice care au pregătit un program interactiv pentru tinerii reșițeni și către presă, pentru promovarea evenimentului!

 

Facebook Comments

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu

Reclama ta aici