Astăzi S-a născut Hristos!
Și minunea întrupării Lui mai presus de legile firii a uimit întreg pământul, a înnoit toată lumea, a rupt istoria omenirii în două și, străbătând cele douăzeci de secole, ni se face cunoscută nouă astăzi. Astăzi S-a născut Mesia! Și vestea aceasta pe care au adus-o din cer îngerii, pe care au primit-o întâi păstorii, ca un fulger s-a revărsat peste toate marginile.
Vestea aceasta, care l-a tulburat pe Irod “și tot Ierusalimul cu dânsul”, ca o trâmbiță duhovnicească a răsunat din veac în veac, din hotar în hotar, de la țărm, și a ajuns astăzi și la inimile noastre. Vestea aceasta auzind-o, săracii s-au bucurat, păcătoșii s-au veselit, orbii s-au luminat, bolnavii s-au mângâiat, iar șchiopii au săltat. Vestea aceasta auzind-o, ritorii în nedumerire au căzut, caci ea pe învățați i-a făcut să tacă, pe filozofi să se rușineze, pe împărați să se cutremure. Vestea aceasta pe mame le-a făcut să se bucure, pe fecioare să cânte, iar pe prunci să dănțuiască.
Cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieții Mântuitorului, este Nașterea, numită în popor și Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Ea a fost vestită prin proroci, care au arătat locul nașterii, seminția din care Se va naște și multe alte semne. Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Rusaliile, a căror origine stă în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.
Fiul lui Dumnezeu s-a născut din Fecioara Maria, care, la vremea nașterii Sale, era logodită cu dreptul Iosif. El a fost născut într-o iesle din Bethleem. Amintim că în acel timp, împăratul Cezar August dăduse porunca de a se face un recensământ general, încât toți erau obligați să ajungă în cetatea strămoșilor pentru a se înregistra. Din acest motiv, Iosif, fiind din neamul lui David, ajunge în Bethleem, locul în care Fecioara Maria Îl va naște pe Hristos. Din Scriptură cunoaștem că Pruncului i-au fost aduse ca daruri: aur, smirna și tămâie. Aur ca unui împărat, tămâie ca unui Dumnezeu și smirnă ca unui arhiereu care urma să moară pentru întreaga omenire. Astfel, există obiceiul ca de Crăciun să oferim și noi daruri. Prin ele răspundem la darul iubirii lui Dumnezeu pentru noi.
Crăciunul a fost prăznuit la date diferite, în Apus și Răsărit. În Apus, cel puțin de prin secolul al III-lea, Crăciunul era prăznuit pe 25 decembrie, în vreme ce în Răsărit, până prin a doua jumătate a secolului al IV-lea, Nașterea Domnului a fost sărbătorită pe 6 ianuarie, împreună cu Botezul Său. Crăciunul s-a prăznuit pentru prima dată separat de Botez în jurul anului 375, în Biserica din Antiohia. În prima jumătate a secolului al V-lea, ziua de 25 decembrie a fost introdusă ca zi a Nașterii Domnului și în Biserica Alexandriei, apoi în cea a Ierusalimului, cuprinzând întregul Răsărit creștin. Armenii păstrează și astăzi ziua de 6 ianuarie ca dată a sărbătorii Nașterii Domnului.
Venirea Mântuitorului Hristos în lume s-a făcut ca oamenii să-L vadă pe Dumnezeu, să-L cunoască, să se pocăiască și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Său. Hristos coboară din ceruri pe pământ, ca pe noi, pământenii, să ne înalțe la ceruri.
Să ne străduim să-L slăvim pe Dumnezeu pentru coborârea Lui la noi.
Ziua Crăciunului este una binecuvântată și plină de căldură, pentru că simțim dragostea lui Hristos Care S-a întrupat spre a Se putea întâlni cu noi după căderea și îndepărtarea noastră din Rai.
”Eram răniți de păcat și El a venit ca doctor să ne tămăduiască, eram în pribegie și El a venit ca prieten în locul pribegiei noastre, eram deznădăjduiți și El ne-a adus nădejdea, purtam o prea adâncă durere sufletească și trupească și El ne-a dăruit bucurie. Cum poate omul să nu iubească un asemenea Dumnezeu Care iubește, Care Se naște ca om, Care Se supune la o viață de emigrant în Egipt, Care trăiește toate condițiile tragice ale vieții pe care o trăiește omul și, în cele din urmă, Se jertfește spre a ne mântui?”
Sfinții Bisericii simt în adâncul inimii lor marea dragoste, dragostea gingașă a Celui Care iese din Sine pentru noi, dragostea jertfelnică și autentică a lui Hristos, și această dragoste îi eliberează din orice robie, din orice mâhnire, din orice deznădejde și greutate. Când știi că cineva te iubește cu adevărat, nu mai simți mâhnirile cele din afară, problemele care ne asupresc.
Moș Crăciun
Crăciunul este celebrarea zilei de naștere a Domnului Iisus Hristos. Un colind spune: Că-i născut un domn prea bun / Cu numele lui Crăciun, / Că-i născut un om frumos, / Cu numele lui, Hristos.
Reprezentarea actuală a lui Moș Crăciun cu plete dalbe, îmbrăcat în costum roșu, cu sacul doldora de jucării sau alte atenții, deplasându-se în sanie trasă de reni sau de cerbi, nu ține deloc de vechile tradiții românești, ci reprezintă un împrumut târziu din lumea apuseană. Când vine vorba despre Moș Crăciun, personajul central al sărbătorilor de iarnă, toată lumea știe câte ceva. Bunăoară, toată lumea, și mai ales copiii, îl asociază pe Moș Crăciun cu acel personaj ghiduș, ce apare în toate galantarele super-marketurilor și în reclame la televizor, îmbrăcat într-un costum roșu, cu un sac plin de cadouri în spate, având barba și părul albe. Ce imagine comercială și goală de sens! Alții știu că Moșu’ trăiește undeva în Laponia, de unde, în noaptea de 24/25 decembrie, pornește, într-o sanie trasă de reni, al căror șef este Rudolf, să aducă tuturor copiilor jucăriile pe care le confecționează de-a lungul întregului an cu ajutorul spiridușilor. Frumos, dar…..neconform cu adevăratul sens a lui Moș Crăciun.
Întrebând tradiția românească despre Moș Crăciun, aflăm lucruri deosebit de interesante și surprinzătoare. El este Bătrânul Crăciun, un nume semnificativ, și vom vedea imediat de ce, și Regele Păstorilor. Tradiția creștină spune că Moș Crăciun ar fi fost proprietarul staulului în care a născut Fecioara. Că a fost un om bogat și rău, care ar fi refuzat să dea ajutor Mariei, de n-ar fi intervenit nevastă-sa, Crăciuneasa. Ba mai mult, de furie că femeia i-a ajutat pe străini, el i-ar fi tăiat mâinile de la coate, dar acestea s-au refăcut miraculos în scalda Pruncului. Pentru inima ei bună, Crăciuneasa trece drept patroană a moașelor. În fața unei asemenea minuni, Crăciun însuși se spășește și se creștinează, devenind primul dintre sfinți. S-a spus și că personajul popular ar fi continuarea unei vechi zeități păgâne a locului. În vechime, creștinii sărbătoreau tot acum și Anul Nou, ceea ce explică faptul că Anul nou actual (1 ianuarie) mai este numit pe alocuri și Crăciunul cel mic.
Descolindatul
În lumea satului tradițional, cei care refuzau să-i primească pe colindători, erau sancționați printr-un gest contrar colindatului, numit „descolindat”. Este un obicei pe care nu îl întâlnim în toată țara și constă într-o mulțime de acțiuni negative împotriva celor care nu primeau colindătorii. Doamna Sabina Ispas mărturisește că „de multe ori s-a interpretat această acțiune ca o agresivitate a cetei de colindători, dar în realitate nu este așa, este un mijloc de a elimina din structura rituală acele gospodării care ar fi putut să primejduiască unitatea comunității. Unul din rosturile colindatului era să recreeze în spațiul și timpul sacre, în contextul teofaniei de Crăciun, unitatea spirituală”.
Descolindatul este un termen introdus în circuitul științific de etnologul Petru Caraman, explicându-l prin „a întoarce în rău urârile de bun augur ale colindei sau ale colindelor cântate anterior”.
Smulsul porților, alungarea vitelor și a pasărilor din curte, mânjitul ușilor cu păcură sunt doar câteva din acțiunile specifice descolindatului. Dincolo de aceste acțiuni, descolindatul se lasă cu amenințări și blesteme. Versurile de la descolindat erau de cele mai multe ori contrare celor de bun-augur de la colindat. Atunci când îi primeai pe colindători ți se ura: „Câte cuie pe casă/ Atâția galbeni pe masă!/ Câte paie în ogor/ Atâtea vite-n obor!.”, în vreme ce la descolindat se spunea: „Câte paie sunt în șură/ Atâtea găini moarte-n bătătură!” sau: „Câte cuie sunt pe casă/ Atâția păduchi în casă/ Și-atâția șoareci pe masă!”
Crăciunul de supermarket
Ce bine e când vine Crăciunul! Magazinele se gătesc frumos, apar ofertele de iarnă și rafturile se îndoaie sub greutatea mărfurilor colorate. Miroase a mirodenii și a vin, a cârnați usturoiați și a slănină fiartă în boia, moale ca untul; râde cozonacul din cuptor, cu dinții pătați de cacao și stafide, iar chiftelele se înghesuie unele în altele în farfurii lustruite de gospodine grijulii. Te gândești ce mai ai de cumpărat, cui mai ai de cumpărat…
Alergi prin magazine și iți bucuri ochii cu abundența de mărfuri, alegi ce te lasă buzunarul și împarți banii așa încât să simți că e sărbătoare și să faci câte un cadou mic celor la care ții și celor cu care trebuie să fii atent. Ai chiar un sentiment de împlinire atunci când casiera iți ia banii și vezi că ai coșul plin cu de toate, măcar acum. Ești în rândul lumii, ieși mulțumit din magazin și te gândești că ar fi bine să pui pe tine și un parfum plăcut mirositor, care să arate că trăiești modern, în anul 2017, în Uniunea Europeană și NATO.
Dar parcă tot nu e bine și nu știi de ce. De ce? DE CE? Aaa, daa… Ai făcut cumpărături la același mic magazin de cartier de la care cumperi și peste an, în timp ce lumea cu adevărat modernă se plimbă acum prin cash and carry, super-hipermarketuri, împingând cărucioare silențioase printre rafturi elegante și bine garnisite. Ce e rău în asta? Nu e rău. E chiar bine că în Romania există asemenea magazine elegante și practice, și că lumea dă semne că progresează. Încet, dar sigur. Cântă în ele Stille nacht-uri și Jingle bells-uri, sau chiar colinde românești, dar acestea nu sunt recomandabile, fiindcă n-au ritm și nu îndeamnă subconștient lumea să se miște mai repede către casa de marcat.
Oricum, plutește în aer sărbătoarea. Cum, „care sărbătoare“? Cea din 25 decembrie. N-o știți? E anuală și are de-a face cu Moș Gerilă sau cu Moș Crăciun. Și cu încă cineva, parcă… Nu știu sigur, fiindcă în supermarketuri n-am văzut decât Moși Crăciuni vii sau împăiați, sau mai degrabă împăpușiți. Nici măcar prin brazii scoși la vânzare n-am văzut altceva decât moși și globuri. Eventual cutii de cadouri… Dar, parca mai era ceva, totuși, în 25 decembrie. Poate că străinii știu mai multe decât mine despre asta? Aiurea! Americanii nici măcar nu-i mai zic Christmas. Acum e X-mas.
Ce bine că am întrebat-o pe bunica… Am aflat că, de fapt, e sărbătoarea Nașterii lui Iisus Hristos, Dumnezeul întrupat, adus pe lume de Fecioara Maria, într-o iesle care nu se găsește la nici unul din supermarketuri. Am auzit că ea s-ar găsi în biserici, unde miroase a tămâie și a rugăciune și unde oamenii grăbiți ca mine învață să iubească și să fie mai buni. Am mai auzit că m-aș putea spovedi și că păcatele mele ar putea fi iertate de acest Dumnezeu născut în iesle. Am auzit chiar că sufletul meu ar putea fi mântuit. Cred că am să încerc să petrec acest Crăciun în biserică, bucurându-mă de Nașterea Domnului.
