Ajunul Crăciunului apare personificat în chipul unui moș cumsecade, frate mai mic a lui Moș Crăciun și despre care se spune că ar fi fost păstor de oi sau de capre. Acesta pare mai autohton decât Moș Crăciunul actul, importat din Occident (Santa Claus). Românul se pune să chefuiască încă din seara de Ajun, când în unele părți se crede că vin și sufletele morților să petreacă laolaltă cu cei vii. Ca atare, pe masă se pune mâncare și pentru cei duși: colaci, turte și cozonaci. Copiii umblă cu Moș Ajunul (Ne dați ori nu ne dați…?) și primesc mai ales nuci și covrigi. E bine să se împartă bucate, atât în numele morților, cât și ca semn de belșug, fiind, prin excelență timpul darurilor. Lipsa reciprocității în această privință e rău văzută, iar pe alocuri se crede că zgârciții încasează pedepse de la Moșul (cele mai grele fiind ale acelora care nu-i primesc pe urători în noaptea mare a lui Ajun). Dăruitul de bani nu intră în tradiție, unde era o lume a economiei domestice, bazată mai mult pe troc decât pe monedă. El s-a încetățenit în orașe, așa, ca un fel de surogat.
Ajunul Crăciunului reprezintă un moment deosebit, care se petrece alături de cei dragi. Acum se împodobește celebrul brad de Crăciun și se fac ultimele pregătiri pentru ziua ce va urma.
Colindul de Moș Ajun – scurt istoric
Colindul de Moș Ajun datează din vremuri străbune și creștine, fiind cel mai vechi mesaj dus de copii, despre vestea Nașterii Pruncului Iisus, preluat din înțelepciunea tradițional-creștină de fiecare generație, ca moștenire spirituală, spre dăinuire în veacul veacurilor. Din punct de vedere etimologic, cuvântul colind deriva din latinescul colo-colare, care înseamnă „ceea ce trebuie respectat, cinstit”. Sunt persoane care susțin că acest termen vine de la latinescul „calendae”, care provine din „calare” (chemare).
Obiceiul colindatului are și menirea de a ne atrage atenția că este necesară pregătirea sufletească și trupească pentru ca Hristos să Se nască tainic în fiecare dintre noi. Colindele ne descoperă că Întruparea Mântuitorului are ca scop mântuirea neamului omenesc.
În trecut, nu se cântau colinde înainte de 6 decembrie, ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae. Cetele de colindători erau de mai multe feluri: cei mici plecau la colindat în prima parte a zilei Ajunului Domnului și cântau colindul „Buna dimineața la Moș Ajun”. Flăcăii satului colindau după lăsarea serii în mod deosebit la familiile care aveau fete necăsătorite. Fata din casa colindată avea datoria de a pregăti un colac pe care trebuia să-l dăruiască flăcăului pe care îl plăcea. Flăcăul păstra colacul dacă o îndrăgea pe fată, iar în caz contrar îl așeza în stâlpul porții casei. Exista și obiceiul ca cei căsătoriți să colinde alte familii până târziu în noapte. De reținut: în trecut fetele nu mergeau la colindat.
Colindele au o mulțime de variante și versiuni, specifice diferitelor regiuni de unde provin. Un lucru pe care nu trebuie să-l uităm este acela că rolul colindelor este de a fi cântate în grup, după cum păstorii din Betleem și magii de la Răsărit nu s-au închinat singuri Pruncului Iisus.
Colindele au circulat prin viu grai, ele fiind consemnate în scris și notate muzical, mult mai târziu. Colindele au o bază biblică, ele descoperă în versuri faptele relatate de Evangheliști în legătură cu evenimentul sfânt al Nașterii Domnului. Nu numai vestea pe care o împărtășesc aceste cântări este minunată, ci și modul în care poporul român a compus, a interpretat și a transmis colindele. Mitropolitul Antonie Plămădeală afirma că „se prind așa de ușor și se transmit cu ușurință de la o generație la alta, tocmai pentru că au reușit să prindă cuvintele în cele mai adecvate melodii care răspund sensibilității noastre celei mai adânci”.
Pe teritoriul României are forme de conținut și incantație în funcție de zona geografică, cel mai autentic fiind considerat colindul din Moldova și nordul Munteniei, unde începe în zorii zilei de Ajun, cu cete de copii din zonele rurale (nu aiurea în tramvai, autobuz, scările de bloc sau pe străzi în zona urbană, ca o formă de cerșit). Copiii fără prihană simbolizează spiritul inocenței, asemeni Pruncului Iisus, ca mesageri ai Nașterii Domnului ce intră în curțile sătenilor și încep cântarea la ușă sau geam.
Ei sunt însoțiți de câte o călăuză sau vătaf, (părinte al unui copil din grup) cu câte o bâtă în mână, cu care să-i apere pe copii de câini numai până la poarta fiecărui sătean, deoarece în această noapte, câinii sunt ținuți legați, iar localnicii respectând obiceiul, își pregătesc din timp, merinde și bănuți pentru colindători, dar și un blid sau o strachină cu toate semințele și roadele pământului (grâu, porumb, fasole, nuci, alune, prune uscate, poame, pere, mere… ) pentru a fi aruncate în urma lor, spre rodnicia pământului din anul următor.
La fel se aruncă și în urma preotului, atunci când umblă cu Icoana, în fiecare casă vestind Nașterea Mântuitorului.
Călăuza sau vătaful nu participă niciodată la „Colindul Inocenței” care nu se mai cântă după prânz și nicidecum seara, începând cu „Bună dimineața la Moș Ajun/ Și mâine cu bine la Moș Crăciun…”! și se încheie tot cu „Bună dimineața la Moș Ajun/ Și mâine cu bine la Moș Crăciun!/La anul și la mulți ani!”, iar versificația este aceeași din vremea copilăriei noastre, când așteptam Crăciunul cu trăistuța pentru merinde pregătită din timp, un săcuț cu baieră de susținere pe umăr, din pânză albă, confecționat de mama sau bunica.
Moș Ajunul este singurul colind la care participă băieți și fete (toți fiind copii neprihăniți), ulterior, Plugușorul fiind colindul băieților, iar Sorcova este atribuită fetelor.
COLIND DE MOȘ AJUN
Bună dimineața la Moș Ajun
Și mâine cu bine la Moș Crăciun!
Moș Crăciun cel mai Bătrân
Pune la copii în sân:
Mere, pere, nuci, covrigi,
Câte-un gologan de cinci,
La Anul să mai venim,
Sănătoși să vă găsim,
Cu paharul plin de vin,
La toarta paharului,
Floricica Raiului!
Bună dimineața la Moș Ajun
Și mâine cu bine la Moș Crăciun!
La Anul și la mulți ani!
DATINĂ DE MOȘ AJUN
De Moș Ajun în poartă bat
Copii voioși, la colindat.
Intră-n casa creștinului
Cu datina Crăciunului.
Vestesc la omul credincios,
Despre Nașterea lui Hristos,
Ca unic Împărat Ceresc.
La praznic mare, creștinesc.
Cu urări în gândul-tolbă,
N-au timp de prea multă vorbă.
Schimbă urări cu parale,
Pentru buzunare goale.
Strigă-n cor, cât pot de tare,
Făcând gălăgie mare;
Gazdelor să le colinde,
Umplând traista cu merinde.
Sunt plătiți pentru urare,
Cu un ban la fiecare,
Cu fructe, dulciuri și colaci,
Ce poartă obiceiuri dragi.
Colindei mai dau o rundă,
Toți vecinii să-i audă,
Ca să le pregătească bani
Și covrigi de ,,La mulți ani!”
