Florile din Piața Gugulanilor furate de un „distins” personaj feminin

Florile din Piața Gugulanilor furate de un „distins” personaj feminin
„Când n-ai ce face duminica dimineața… dai iama în florile din Piața Gugulanilor
Așa a făcut un „distins” personaj feminin care a ținut ieri dimineață să-și arate dragostea pentru florile și arțarii din zona pieței, plantate prin munca celor de la piață. Cum? Smulgându-le, probabil pentru a le duce acasă.
A încercat întâi cu arțarii plantați în urmă cu 2-3 ani pe Dâlmă, în piață, doar că aceștia au opus rezistență tentativelor repetate de a fi smulși din pâmânt. Obosită, probabil, după atâta efort, dar cu o mare dorință de a nu pleca cu mâna goală, „doamna” respectivă și-a îndreptat atenția către ceva mai ușor de smuls și a lansat atacul asupra plantelor din ghivece și a tufelor din apropiere, pe câteva dintre acestea reușind să le ia, în cele din urmă, acasă.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Piața Gugulanilor vor fi predate polițiștilor pentru a lua măsurile ce se impun, așa că aviz amatorilor!
Cât despre simțul civic al „distinsei” doamne, orice comentariu ar fi de prisos…”, scrie Primăria Caransebeș într-o postare pe o rețea de socializare.

Related Posts