Îmbrăcăminte și rechizite pentru elevii din familii defavorizate: MIPE a virat azi ajutorul de 500 de lei pentru 97.888 de copii

Peste 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate vor primi ajutoare în valoare de 500 lei pentru rechizite și îmbrăcăminte, în acest an școlar
  • Cei 97.888 de preșcolari și elevi eligibili din familii defavorizate care dețineau carduri din anul școlar precedent vor putea utiliza ajutorul de 500 de lei în cursul acestei săptămâni, pentru achiziția de îmbrăcăminte și rechizite.
  • Cardurile pentru noii beneficiari vor fi emise și încărcate în cursul lunii octombrie

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat astăzi sumele reprezentând ajutorul pentru îmbrăcăminte și rechizite pentru 97.888 de beneficiari cu carduri deja existente, preșcolari și elevi din familii defavorizate.  Astfel, începând de mâine, sprijinul de 500 de lei va ajunge pe cardurile realizate special pentru acest program.

Suma totală virată astăzi beneficiarilor este de 48,9 milioane lei.

„Pentru copiii din medii defavorizate, accesul la educație este esențial pentru a se putea încadra, ca adulți, pe piața muncii, însă de cele mai multe ori condițiile materiale în care trăiesc îi expun riscului de abandon școlar. Ajutorul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat preșcolarilor și elevilor vulnerabili și în acest an școlar reprezintă, pentru mulți dintre ei, șansa de a merge în continuare la școală. Mă bucur că am reușit să facem astăzi plățile pentru aproape 100.000 de elevi, care vor putea utiliza sprijinul în cursul acestei săptămâni. În anul școlar 2022-2023, peste 300.000 de copii din medii defavorizate vor primi cei 500 de lei, datorită Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:

– Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);

– Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

Cardurile pentru beneficiarii deveniți eligibili începând din acest an școlar vor fi emise și distribuite în cursul lunii octombrie, urmând ca ajutoarele să fie virate în prima parte a lunii noiembrie.

272 milioane de lei, oferiți în doi ani școlari

Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), se vor acorda în acest an școlar ajutoare pentru rechizite și îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei, pentru aproximativ 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.

În anul școlar precedent, bugetul alocat Schemei naționale de sprijin pentru elevii defavorizați prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost de 122 milioane de lei, pentru aproximativ 245.000 de beneficiari.

Măsuri sociale finanțate din fonduri europene

Alte măsuri de sprijin pentru persoanele defavorizate, finanțate din bani europeni:

  • Pachete cu alimente destinate categoriilor vulnerabile. Din ianuarie 2020, când a debutat acest program, au fost livrate patru tranșe de astfel de pachete, o nouă tranșă urmând a fi livrată în această toamnă.
  • Vouchere sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”. Aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, primesc o dată la două luni ajutoare pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei, până la finalul anului.

Related Posts