În această dimineață, 3 aprilie 2022, în jurul orei 05:00, în orașul Moldova Nouă a izbucnit un incendiu la parterul unui bloc de garsoniere.
Focul se manifesta pe casa scării, unde erau depozitate material lemnos și textile, dar și la holurile a două garsoniere învecinate.
Pentru stingerea incendiului a acționat Secția de Pompieri Moldova Nouă cu doua autospeciale pentru stins incendii și Serviciul Județean de Ambulanță cu echipaje medicale.
Pompierii militari ajunși la fața locului au ajutat la evacuarea a nouă locatari, șapte adulți și doi copii.
Cinci persoane au fost transportate la spital, de către SAJ, pentru a fi evaluate medical în urma inhalării de fum, nici una dintre cele cinci persoane nu prezentau arsuri.




