În cadrul unei întâlniri derulate Marți, 25 februarie 2022, cu participarea reprezentanților corpului profesoral și ai instituțiilor din zona de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean și Casa Corpului Didactic, Primăria Reșița a avut ca oaspeți patru experți internaționali, în fapt o echipă condusă de domnul Daniel Funeriu.
Cu sprijinul acestora municipalitatea dorește să creioneze pentru Reșița un ecosistem educațional modern, prin care să sprijine formarea continuă a personalului din învățământ, dar și organizarea de cursuri dedicate părinților.
Centrul Universitar UBB din Reșița, reprezentat prin decanul Facultății de Inginerie, directorul Departamentul de Administrarea Afacerilor – Reșița din cadrul FSEGA, și de către coordonatorul domeniului de studii Științe ale educației, și-a manifestat disponibilitatea de a sprijini activ acest demers împreună cu mediul preuniversitar și consultanți internaționali identificați de primărie.




