Primăria Reșița va demara o consultare publică online, prin care să poată obține informații utile de la locuitorii zonelor pe care le va traversa noua promenadă

Marți, 25 ianuarie 2022, la sediul Primăriei din Reșița a avut loc o primă întâlnire cu echipa de arhitecți ce lucrează la Proiectul Tehnic de transformare a Funicularului într-o zonă de interes turistică și corelarea acestuia cu noua promenadă ce va străbate malul drept al Bârzavei pe o distanță de 4,6 km, de la funicular până în zona Kaufland din Govândari.

La discuții au participat reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și asociațiilor locale interesate, ce derulează proiecte sau au capacitatea de a sprijini demersul muncipalității astfel încât soluțiile integrate de arhitecți să respecte așteptările și nevoile comunității locale. În acest sens, o să Primăria Reșița va demara o consultare publică online, prin care să poată obține informații utile de la locuitorii din zonele pe care le va traversa noua promenadă.