MeetHUB – Centrul de Informare Elevi și Studenți din Reșița și-a început activitatea

Primăria Reșița  a deschis un Centru de Informare Elevi și Studenți, numit si MeetHUB pe Aleea Tineretului Nr. 3.
Pentru cei care nu știu încă, misiunea Centrului este de a oferi un spaţiu în care să se regăsească toţi tinerii din Reşiţa şi unde fiecare persoană este sprijinită şi inspirată să trăiască cu idealuri şi valori ca și corectitudinea, responsabilitatea, implicarea şi creativitatea.
”Tot cu bucurie vă arătăm și ce am făcut la prima întâlnire: ne-am cunoscut și ne-am plăcut cu dl. Remus Ciobanu, instructor de dezvoltare personală. Dacă sunteți curioși de următoarele noastre activități, vă așteptăm să ne treceți pragul. Avem în plan organizarea săptămânală a unor cursuri de debate (dezbatere), foto, antreprenoriat, dezvoltare personală, design, campionat de șah, dans, concursuri sportive şi multe altele. La prima întâlnire ne-au fost alături elevii de la Liceului Teoretic „Traian Vuia” și Liceul de Arte ”Sabin Păuța”, dar suntem deschiși la participări din partea cât mai multor tineri, – parteneri creativi cu care să facem cele mai ”cool” activități.  Mulțumim încă o dată primului nostru invitat, alături de care am spart gheaţa, Remus Ciobanu. Și, desigur, mulțumim partenerilor noştri: Fundaţia Autonom, Autoliv, Ponton Casa Baraj, Termo Serv Cet, Promarketing, Rocktrans, Santal, Dayton Electrice, Transport Consulting Office şi Best Multipet”, transmit reprezentanții Centrului într-o postare pe o rețea de socializare.