Primăria Reșița anunță demararea procedurii de atribuire autorizații de taxi

Recomandări pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate

Începând cu data de 12.04.2021, ora 900, Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, cu sediul în P-ţa 1 Decembrie 1918 nr. 1A, anunţă începerea procedurii de atribuire a șapte autorizații taxi ce urmează a fi atribuite în condiţiile Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare. Numerele autorizaţiilor taxi, pe număr de ordine, care vor fi atribuite sunt: 233, 235, 236, 239, 240, 241 și 242.

 La procedura de atribuire pot participa numai societățile comerciale, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale, care dețin mașini ELECTRICE.

Data până la care se pot depune cererile de înscriere pentru participarea la procedură este de 10.06.2021, rezultatul atribuirii fiind anunţat în perioada 11.06.2021 ÷ 21.06.2021.

Dreptul de a participa în prima procedură de atribuire a autorizaţiei taxi este asigurat pentru transportatorii autorizaţi înscrişi în lista de aşteptare pentru grupa operatorilor de transport taxi-persoane juridice și grupa independenților-persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale,  aceştia având prioritate, în baza dosarelor cu documentațiile necesare și actualizate.

Documentele necesare participării la atribuire sunt următoarele :

  1. cerere de participare la procedura de atribuire;
  2. declaraţie pe propria răspundere precum deține autorizație de transport valabilă;
  3. copie a certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate a autovehiculului deţinut în  proprietate în temeiul unui contract de leasing sau declaraţia pe propria răspundere că deţine sau va deţine, în termen de maxim 6 luni, autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, cu precizarea criteriilor de departajare pe care le îndeplineşte fiecare pentru obţinerea punctajelor;
  4. scrisoare de garanţie bancară în cuantum de 5% din valoarea cu care va fi achiziţionat fiecare autovehicul, pentru fiecare dintre acestea, în cazul în care transportatorul autorizat nu deţine autovehiculele necesare la data depunerii declaraţiei prevăzute la lit. b);
  5. copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului ca transportatori autorizați din grupa operatorilor de transport- persoane juridice sau transportatori autorizați din grupa independenților – persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale (CUI);
  6. copie după contractul de leasing, după caz (cu acceptul societății de leasing că mașina poate fi folosită în taximetrie);
  7. copie a certificatului de competenţă profesională aferentă „managerului de transport”- persoană fizică desemnată de întreprinderea sau societatea respectivă, prin contract de muncă, să conducă permanent şi efectiv activităţile de transport ale întreprinderii sau societății respective; (actele de la lit. g÷i, sunt necesare la grupa operatorilor de transport-persoane juridice, grupa independenților-întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, iar cele de la lit. h și i, pentru PFA);
  8. avizul medical și avizul psihologic pentru “managerul de transport”/PFA – Termenul de valabilitate al acestora este de maxim 1 an de la data emiterii;
  9. cazierul judiciar al „managerului de transport” / PFA;
  10. cazierul fiscal al transportatorului (formular 504 – emis de Administrația Finanțelor Publice);
  11. certificat fiscal (emis de Direcția Impozite și Taxe);
  12. declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că poate asigura spaţiile necesare pentru parcarea la domiciliu a autovehiculului cu care va desfăşura transportul în regim de taxi, spaţiu deţinut în proprietate sau în baza unui contract de închiriere (acte doveditoare);
  13. declaraţie pe propria răspundere a transportatorului privind criteriile de departajare. Declaraţia va fi însoţită de actele doveditoare ale celor declarate;
  14. document care să justifice valoarea investiţională sau factura proformă, dacă autovehiculul va fi achiziţionat în leasing;
  15. dacă transportatorul a mai desfăşurat autorizat activitatea de transport în regim de taxi, documente care să justifice această perioadă.

Data la care va fi demarată procedura de eliberare a autorizaţiilor taxi este 20.07.2021.

Criteriile de departajare şi punctajele care se acordă, precum şi condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ sunt cele stabilite în capitolul IV din Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 14/2018, privind modificarea și completarea Anexei nr. 1  la HCL nr. 266/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi desfăşurare a serviciului de transport în regim de taxi şi de închiriere pe raza Municipiului Reşiţa.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul Mobilitate Urbană, Monitorizarea Serviciilor de Utilități Publice și Mediu (telefon 0255/210258) și Compartimentul Relaţii cu Publicul şi Informare Cetăţeni din cadrul Primăriei Reşiţa, Corpul – I, parter, telefon 0255 / 221964.

 Contul nostru este RO64TREZ24A510103203001X, COD FISCAL 3228764 deschis la Trezoreria Reșița.

Related Posts