Search
Close this search box.

Microeliminare a infecției cu virusul hepatic C în Caraș-Severin

Asociația pentru Promovarea Tinerilor a demarat proiectul ”Microeliminare a HCV în județul Caraș Severin”. Principalul obiectiv al screeningurilor este identificarea populației infectate. Infecția cu virusul hepatic C (VHC) este o problemă majoră de sănătate publică.

Așadar, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara și Asociația pentru Promovarea Tinerilor din Craiova, au organizat vineri, 01 Aprilie 2022, în Băile Herculane, Conferința de lansare a proiectului.

În cadrul evenimentului au fost prezenți prof. univ. dr. Dan Ionuț Gheonea, Rector UMF Craiova, prof. univ. dr. Mircea Diculescu, Institutul Clinic Fundeni, prof. univ. dr. Adrian Goldiș, Spitalul Județean Timișoara, precum și medici de familie din județ care s-au alăturat implementării proiectului.

Au fost prezentate beneficiile testării preventive și modalitatea de testare a pacienților înscriși pe listele medicilor de familie. Proiectul vizează realizarea a 6000 de teste HCV în județ, fiind vizate persoanele care au peste 40 de ani deoarece aici incidența este cea mai crescută.

Asociația are deja finalizate proiecte similare în orașul Orșova, fabrici din Oltenia (Ford Craiova, Bordnetze Tg. Jiu și Drobeta Tr. Severin), fabrica Dacia Group Renault Mioveni, Complexul Energetic Oltenia, județul Gorj, Portul Constanța și în desfășurare în județul Vâlcea, perioada de implementare a proiectului desfășurându-se între 28 martie și 15 iulie 2022. 

.