Minori dispăruți dintr-un apartament social din Reșița

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează căutări în vederea depistării unei tinere de 14 ani, plecată voluntar dintr-un apartament social din municipiul Reșița, în data de 28.07.2020.

Ieri, 30 iulie, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată de către reprezentanții unui Centru Social despre faptul că în data de 28 iulie a.c., VIRAG MARIA GABRIELA (dreapta), de 14 ani, și BROASCĂ DANIEL (mijloc), de 16 ani și BRĂNIȘTEANU PAUL (stânga), de 15 ani, au plecat voluntar din instituție, iar până în prezent nu s-au mai întors.

VIRAG MARIA GABRIELA, în vârstă de 14 ani are înălțimea 1,60 m, constituție fizică astenică, părul șaten, lung până la umeri, prins în coadă, ochi căprui și ten deschis. La data plecării, purta o pereche de pantaloni de blugi de culoare galben muștar și un tricou de culoare albă.

BROASCĂ DANIEL în vârstă de 16 ani are înălțimea 1,60 m, constituție fizică astenică, păr șaten, ochi căprui, ten deschis. La data plecării, purta o pereche de pantaloni scurți de culoare neagră, un tricou de culoare albă și papuci de culoare albă.

BRĂNIȘTEANU PAUL în vârstă de 15 ani are înălțimea 1,50 m, constituție fizică astenică, păr șaten, ochi căprui, ten deschis. La data plecării, purta o pereche de pantaloni scurți de blugi de culoare albastră, o geacă de culoare neagră și adidași de culoare neagră.

Cei care pot furniza informații cu privire la persoana dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.

Facebook Comments

Reclama ta aici