Search
Close this search box.

PRIMA ÎNTÂLNIRE CU POLIȚIȘTII ROMÂNI…MĂRTURIILE UNOR TURIȘTI DIN FINLANDA

Joni și Sara, din Finlanda, sunt doi turiști încântați că au fost verificați de polițiștii români.

În seara zilei de 9 aprilie a.c., celor doi le-au fost cerute actele de identitate de polițiștii din Vâlcea, după ce au fost observați că încercau să campeze rulota la marginea localității Copăceni din județul Vâlcea.

Mare le-a fost surpriza celor doi turiști când agentul șef principal de poliție Ion Stroescu și agentul de poliție Cosmin Fieraru le-au cerut să îi urmeze și i-au condus să campeze într-un loc împrejmuit.

Pentru a fi în siguranța și a se bucura de excursia în țara noastră, unul dintre colegii noștri a oferit cuplului posibilitatea de a campa peste noapte, gratuit, pe un teren aparținând soției sale. Mai mult, ca să aibă energie electrică și să poată să își prepare mâncare,  colegul nostru le-a pus la dispoziție și un sistem de iluminare cu baterii.

După trei zile, Joni și Sara au părăsit județul Vâlcea. În semn de recunoștință, cuplul a așternut câteva rânduri pe un bilet destinat colegilor noștri și a povestit tuturor cât de încântătoare a fost întâlnirea lor cu Poliție Română, postând un filmuleț pe youtube