Reșița este de acum și mai curată, datorită elevilor din municipiu dar și primarului Ioan Popa

Elevii din Reșița au dat astăzi dovadă de spirit civic, fiind un exemplu demn de urmat și pentru cei care au părăsit de ceva vreme băncile școlilor și liceelor reșițene. Însoțiți de cadre didactice și reprezentanți ai primăriei, aceștia au ecologizat cele 5 intrări în municipiu pe o distanță de 20 km.

Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi, alături de Poliția Locală Reșița s-au ocupat de siguranța tinerilor implicați și au informat participanții la trafic despre desfăşurarea acestei acţiuni şi despre prevederile legale cu privire la respectarea curăţeniei pe domeniul public.

O acțiune reușită, care sperăm să sensibilizeze toți locuitorii orașului nostru cu privire la importanța menținerii curățeniei.

”Bravo Şcoala Generală 8Liceul de Artă Sabin PăuţaColegiul EconomicColegiul Traian LalescuDiaconovici Tietz. Sunt mândru de voi! Să fiți mereu un exemplu pentru cei din jurul vostru! Le mulțumesc tuturor celor implicați în această acțiune, firmelor de transport LAUER, HOHER și Tur Reșița dar și firmei de salubrizare Brantner Servicii Ecologice, care a oferit gratuit saci și mănuși pentru toți cei implicați, Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-SeverinInspectoratului Județean de Jandarmerie și Poliției Locale Reșița. Reșița e a noastră! Aveți grijă de ea!”, declară Ioan Popa, primarul municipiului Reșița.

Și Jandarmii cărăşeni au fost prezenţi la igenizarea zonelelor de acces în mun. Reşiţa, alături de peste 250 de elevi.

Jandarmii alături de poliţisti rutieri şi efective ale Poliţiei Locale au distribuit pliante participanţilor la trafic îndemnăndu-i, totodată, să acorde o importanţă deosebită păstrării curăţeniei mediului înconjurător. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin este partener al campaniei “Reşiţa Curată 2018“ alături de Primăria Municipiului Reşiţa, Inspectoratul de Poliţie Caraş-Severin şi Poliţia Locală Reşiţa.

Facebook Comments

Reclama ta aici