Banatul Montan a fost martorul unui eveniment cultural de excepție. Pentru prima dată în regiune, zeci de artiști de la renumita operă taiwaneză Ming Hwa Yuan Arts & Cultural Group au adus la viață poveștile tradiționale taiwaneze, acompaniate de o orchestră live. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 15 iunie, la ora 21:00, pe scena din Centrul Civic din Reșița.
„Suntem onorați să găzduim la Reșița Filarmonica de Stat din Taiwan, cu o reprezentație de excepție. Este o oportunitate unică de a explora cultura taiwaneză printr-un spectacol de mare ținută,” a declarat Ioan Popa, primarul Municipiului Reșița.
Accesul la acest spectacol unic a fost gratuit, iar locurile au fost rezervate pe site-ul oficial al festivalului, newwavefest.ro. Spectacolul a făcut parte din cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru „New Wave”, organizat de Teatrul de Vest Reșița, în colaborare cu Radio România Reșița și Primăria Reșița.
Printre invitații speciali s-au numărat și Excelența Sa, David Nan-Yang, ambasadorul Taiwanului la Bratislava, care a onorat cu prezența sa acest eveniment deosebit. Ambasadorul a vizitat ieri diverse obiective turistice din Reșița, inclusiv Artrom Reșița, și a participat la un brunch pe malul lacului Gozna.
„Mulțumim domnului Romulus Ioan pentru ospitalitate și Teatrului de Vest pentru organizarea evenimentelor din aceste zile. De asemenea, mulțumim pentru sprijin partenerilor media ai evenimentului”, a mai adăugat primarul Ioan Popa.
Atmosfera a fost una magică, cu povești tradiționale pline de culoare și muzică live care cu siguranță a încântat publicul reșițean. Evenimentul a fost un punct culminant al festivalului, aducând împreună cultura taiwaneză și ospitalitatea bănățeană într-o seară de neuitat.





