Modificări aduse legii privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate

Inspecția Muncii, în conformitate cu atribuțiile stabilite prin legea de înființare și organizare, verifică și respectarea prevederilor legale referitoare la protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate. Legea 156/2000 reglementează condițiile în care aceste societăți comercialepot desfășura activitate de selecție și plasare a forței de muncă în străinătate. Conform legii, agentul de ocupare a forței de […]

Campanie de informare și promovare privind prevenirea traficului de minori și a consumului de droguri, la Caransebeș

O nouă acţiune desfăşurată în cadrul campaniei, la care au participat peste 130 de elevi, s-a desfășurat ieri, 20 martie 2018, la Colegiul Naţional „Traian Doda” din Caransebeş după ce în luna octombrie a anului trecut, Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin, prin Biroul Județean pentru Romi, a inițiat campania de informare și promovare privind prevenirea traficului […]

”Legal este mai ieftin”, susțin jandarmii cărășeni

In urma unui apel primit prin sistemul național 112, grupa de intervenție de la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin s-a deplasat in zona Barajului Secu, unde a surprins două persoane care sustrăgeau material lemnos din fondul forestier gestionat de Ocolul Silvic Reșița. ”În urma celor constatate la fața locului, dar şi a declarațiilor celor […]

I-au surprins jandarmii în timp ce încărcau material lemnos din pădure

Luni, 19 martie a.c., în jurul orei 19.00, jandarmii cărăşeni au surprins două persoane, de sex masculin, care au reuşit să sustragă material lemnos din fondul forestier din apropierea cartierului Muncitoresc, din mun. Reşiţa. Grupa de intervenţie aflată pe itinerarul de deplasare, respectiv pe şoseaua de centură a mun. Reşiţa, spre comuna Târnova,  au observat […]

Vinerea dinaintea Paștelui(Vinerea Mare), declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează

”Aducem la cunoștința angajatorilor și salariaților că, potrivit Legii nr.64/2018 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 226 din 13 martie 2018, Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, devine zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează”, declară reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin. Prin adoptarea acestui act normativ se modifică art. 139 […]

Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în localitatea Bucova ca urmare a unor mandate europene de arestare

În data de 17 martie 2018 la ora 06.00 lucrătorii de investigații criminale, cu sprijinul „mascaților” și al polițiștilor din Secția 10 poliție rurală Oțelu Roșu au efectuat două descinderi în localitatea Bucova, unde se ascundeau doi bărbați față de care autoritățile franceze au solicitat arestarea în vederea extrădării pentru infracțiuni contra persoanei. Cei doi […]

O nouă campanie de prevenire a criminalității marca poliția română

În perioada 15 martie – 15 decembrie 2018 se va desfășura Campania de informare a instructorilor și cursanților școlilor de șoferi reprezentative de pe raza județului Caraș – Severin: „Zero la mie. Zero corupție!” Scopul acestui demers preventiv îl constituie creșterea gradului de informare al instructorilor și candidaților pentru obținerea permisului de conducere atât cu […]

Autorul incendiului din Armeniș a fost indentificat de polițiști

Urmare a incendiului sesizat în data de 15.03.2018 orele 02.00 în localitatea Sub Margine, comuna Armeniș, la o anexă gospodărească, în urma căruia au fost distruse mai multe bunuri inclusiv o mare cantitate de fân, pompierii militari au apreciat cauza acestuia ca fiind focul pus cu intenție. Având în vedere această concluzie, în data de […]

World Bank Group, în vizită de lucru la Consiliul Județean

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, a primit, ieri, 14 martie 2018, vizita unei delegaţii a World Bank Group, care a lansat procesul de pregătire al noului cadru de parteneriat cu România. În acest fel, se doreşte identificarea unui set de priorităţi prin intermediul cărora o ţară poate asigura o dezvoltare egală şi, totodată, se […]