CERCETAȚI PENTRU ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA ACCIDENTUL

Patru bărbați au fost suprinși în flagrant delict de polițiștii din Sibiu în timp ce încercau să înșele o persoană prin „metoda accidentul”. Aceștia ar fi solicitat 13.000 de la victimă. La data de 26 mai, în jurul orei 2300, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din […]
O poftă nebună pentru carnea de căprioară i-a adus dosar penal

Polițiștii din Moldova Nouă au depistat ieri în trafic un bărbat care avea în portbagajul autoturismul său arme de vânătoare, cartușe și un căprior eviscerat. Armele, vânatul, cartușele și autoturismul au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, pe numele lui fiind întocmit dosar penal. Ieri, 25 mai, în jurul orei 02.50, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor […]
Siguranța copiilor, prioritatea polițiștilor!

,,Şcoala Siguranţei TEDI”, programul educațional național ce urmăreşte însuşirea informaţiilor privind siguranţa personală de către elevii din clasa I a prilejuit întâlnirea dintre polițiști cu atribuții în prevenirea criminalității și un număr de peste 80 de elevi de la Colegiul Național ,,C. D. Loga”, din Caransebeș. Polițiștii au acordat sprijin cadrelor didactice în procesul de […]
Atelaj hipo și fără număr de înregistrare confiscat de către polițiști locali

În data de 24 mai 2017, patrula de ordine publică din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Reşiţa, a identificat în jurul orele 1355, pe numitul I. Ionel în vârstă de 33 de ani din municipiul Reşiţa, în timp ce circula cu un atelaj hipo pe Blv. Republicii nr. 100, fără a deţine număr de înregistrare, încălcând […]
APROAPE 400 DE SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE AU FOST APLICATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI ÎN WEEKEND

Timp de trei zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând 397 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 260 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. Au fost reţinute 10 permise de conducere. În perioada 19 – 21 […]
Elevi în „umbra” poliţiştilor

Miercuri, 17 mai a.c, a fost o zi specială pentru 21 de elevi ai Liceului Teoretic „Traian Vuia” din Reşiţa. Profitând de două oportunităţi – Săptămâna „Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, pe de-o parte, şi programul naţional „Job Shadow Day”, aflat la cea de-a XV-a ediţie, pe de altă […]
27 cetățeni straini, depistați de polițiștii de frontieră în timp ce intenționau să intre ilegal în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa – județul Caraş-Severin au depistat la frontiera cu Serbia 27 cetățeni din Siria si Irak, care intenționau să intre ilegal în România. În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa – I.T.P.F. Timișoara, au declanşat mai multe acţiuni specifice […]
(FOTO) 90.000 DE ȚIGARETE DE CONTRABANDĂ ȘI DOUĂ AUTOTURISME, CONFISCATE DE POLIȚIȘTII CĂRĂȘENI

Polițiștii municipiului Reșița cercetează doi bărbați pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, după ce în autoturismele acestora au fost descoperite 90.000 de țigarete netimbrate. Întreaga cantitate de țigări și cele două autoturisme au fost indisponibilizate. Azi, 17 mai a.c., în jurul orei 02.40, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, polițiștii de ordine publică din cadrul […]
ACCIDENT RUTIER LA RAFNIC

Sursa foto: pressalert.ro Ieri, 15 mai a.c., în jurul orei 13.35, pe D.J.581, a avut loc un accident rutier. Polițiștii municipiului Reșița s-au deplasat la fața locului iar din primele cercetări efectuate au stabilit că un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Giurgiova, a condus un autoturism pe D.J. 581, dinspre Grădinari spre […]
AVERTIZARE RANSOMWARE ,,WANNACRY”

Computere din aproape 100 de țări au fost afectate, la sfârșitul săptămânii trecute, de o amenințare de tip ransomware denumită ,,WannaCry”. Vă recomandăm să actualizați sistemele de operare întrucât ransomware-ul nu poate compromite sistemele de operare cu actualizările la zi. Începând de vineri 12 mai 2017, numeroase organizații din întreaga lume au fost afectate de […]