Ziua Europei, sărbătorită la UEM Reșița

În zilele de 7 şi 9 mai, în intervalul 12:00-15:00, vor avea loc la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa activităţile celei de-a IV-a ediții a Festivalului dedicat Zilei Europei – 9 Mai 2019, sub egida „Dezbat Europa”. Scopul proiectului educaţional, finanţat de Ministerul Educaţiei Naţionale, implementat de Facultatea de Ştiinţe Economice, este de a dezvolta […]

„Zilele Carierei Mele”, marcate la Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșița

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin implementează proiectul „Creșterea accesului la învățământul superior pentru tinerii din mediile defavorizate din județul Caraș-Severin și zonele limitrofe”, proiect finanțat de Ministerul Educației Naționale prin Fondul de Dezvoltare Instituțională 2018. Grupul țintă al proiectului îl reprezintă elevii a opt licee din mediul rural […]

„Sport pentru sănătate”, alături de vârstnicii de la „Centrul pentru persoane vârstnice” Reșița

Proiectul Sport pentru sănătate derulat de către Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița la „Centrul pentru persoane vârstnice” Reșița continuă și în acest an universitar. Ora de educație fizică se desfășoară în fiecare marți, de la ora 10:00, și este susținută de studenții de la programul Educație Fizică și Sportivă (EFS), reprezentând în același timp o […]

Studenţi UEMR şi elevi reşiţeni premiaţi la simpozionul BACStud 2018

În perioada 18-20 octombrie 2018 a avut loc la Oradea o nouă ediţie a Simpozionului Internațional „Brainstorming în Agora Cercurilor Studentești BACStud 2018” şi un workshop studenţesc „Creşterea eficienţei energetice la consumatori industriali şi casnici”, ediţia a III-a. La acest simpozion s-au înregistrat aproape 100 de participanţi – academicieni, cadre didactice şi studenţi din 15 […]

Săptămâna bobocilor la UEMR

Săptămâna bobocilor a debutat la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, luni, 1 octombrie 2018, cuprinzând o serie de manifestări și activități în care sunt implicați studenții primului an de studiu al ciclului de licență, cu scopul de a înlesni integrarea lor în viața universitară,  familiarizarea cu campusul universitar și mediul academic. Întâmpinați de studenții mai […]

Admiterea în sesiunea de toamnă la UEMR, deschisă de înscrierea on-line

La Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa s-a deschis începând de astăzi, 1 august 2018, platforma on-line de înscriere a candidaților pentru sesiunea de toamnă a admiterii în anul universitar 2018-2019. Conform Metodologiei de organizare și desfășurare a admiterii în ciclurile de studii universitare de licență și de master platforma va putea fi accesată până în […]

Rezultate foarte bune obținute de sportivii Universității „Eftimie Murgu”

În data de 10 iunie, în municipiul Pitești, pe un traseu amenajat în jurul stadionului Nicolae Dobrin, au avut loc Campionatele Naționale de atletism în probele de 20 km marș pentru seniori, tineret și juniori 1, sportivii concurând  atât în probe individuale, cât și pe echipe. Reprezentanții Clubului Sportiv Universitatea și ai Universității „Eftimie Murgu” […]

Studenții Facultății de Inginerie și Management, participanți la proiectul „Student informat-succes garantat”

Proiectul extracurricular „Student informat-succes garantat” s-a desfășurat în perioada 01.02-31.05.2018. La acesta au participat 60 de studenți care au beneficiat de sesiuni de orientare în carieră și testare psihologică în vederea autocunoașterii personale. Pe parcursul proiectului au fost desfășurate 19 vizite în întreprinderi: Autoliv Reșița, SE Bordnetze Caransebeș, Electroechipament SRL Bocșa, TMK Hydroenergy Power SRL […]

Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșița are, un Profesor Bologna

Sâmbătă, 19 mai 2018, a avut loc la Timișoara ediția a XI-a a Galei Profesorului Bologna, un proiect cu tradiție al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), scopul principal fiind îmbunătăţirea sistemului de învăţământ superior din România prin premierea și promovarea profesorilor ce formează generaţii, reprezintă valori şi sunt modele pentru studenţi. În […]

Studenții sportivi – rezultate frumoase la Campionatul Național Universitar de Atletism

În perioada 19-20 mai 2018, pe stadionul Nicolae Dobrin din Municipiul Pitești au avut loc Campionatele Naționale Universitare de Atletism. Competiția a fost organizată de Ministerul Educației Naționale, Federația Sportului Școlar și Universitar și Universitatea din Pitești cu sprijinul Federației Române de Atletism, competiție la care au participat studenți din 25 de centre universitare. Reprezentanții  […]