Search
Close this search box.

Ziua porților deschise a muzeului industrial Mociur – Triaj – Valea Țerovei

Primăria Reșița invită toți locuitorii orașului la un eveniment special care va avea loc în data de 26 aprilie, începând cu ora 15:00, la Ziua porților deschise a muzeului industrial Mociur – Triaj – Valea Țerovei.

Această ocazie oferă cetățenilor din toate categoriile de vârstă șansa de a (re)descoperi trecutul industrial al zonei și de a explora perspectivele sale actuale și viitoare de dezvoltare. Într-un oraș care a fost cândva cunoscut pentru turnătorii, aglomeratoare și uzinele cocso-chimice, transformarea este evidentă. Industriile vechi au cedat locul celor noi, mai curate și mai avansate din punct de vedere tehnologic, adaptate la cerințele globale.

Amplul spațiu ocupat odinioară de marile uzine industriale găzduiește acum noi modele și direcții de dezvoltare urbană. Noi căi de acces, zone de dezvoltare rezidențială și comercială, precum și facilități educaționale sunt parte integrantă a acestei transformări.

Evenimentul va include și tururi ghidate ale zonei de dezvoltare din situl Mociur, cu plecare și retur în Parcul Industrial. Durata estimativă a unui tur este de aproximativ o oră și va include o vizită la Muzeul Industrial Mociur (MIC), unde veți putea afla mai multe despre istoria industrială a Reșiței.

Programul detaliat al evenimentului este următorul:

  • 15:00: Expoziție privind istoria industrială a Reșiței, inclusiv perioada post-industrială, la situl Mociur.
  • 18:00: Atelier Reșița. Prezentare și expoziție cu proiecte de urbanism realizate de studenții de la Facultatea de Arhitectură, Universitatea Politehnica Timișoara.
  • 19:30: Proiecții de scurt metraje despre industria reșițeană la Salonul de Artă și Industrie (Strada Traian Lalescu nr. 27).