
PRIMA ÎNTÂLNIRE CU POLIȚIȘTII ROMÂNI…MĂRTURIILE UNOR TURIȘTI DIN FINLANDA
Joni și Sara, din Finlanda, sunt doi turiști încântați că au fost verificați de polițiștii români. În seara zilei de 9 aprilie a.c., celor doi

Joni și Sara, din Finlanda, sunt doi turiști încântați că au fost verificați de polițiștii români. În seara zilei de 9 aprilie a.c., celor doi

Ieri, în sala de ședință a Consiliului Local, s-au semnat contractele-cadru între Primăria Reșița, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și mai multe societăți comerciale pentru implementarea

Una dintre scriitoarele contemporane de succes ale lumii, românca Ioana Lee (44 ani), și multiplul campion la Karate Kyokushin, sensei Nicolae Toma, și-au unit forțele

Azi, 4 mai a.c., în jurul orei 12.45, pe D.J. 582 B care face legătura între Reșița și barajul Secu, a avut loc un accident

Polițiștii municipiului Reșița au efectuat ieri cercetări față de un bărbat de 34 de ani, bănuit a fi autorul a trei infracțiuni de furt calificat.

Doi bărbați din Caransebeș sunt cercetați acum de polițiștii din zonă, după ce au sustras bunuri dintr-un local public. Prejudiciul în valoare de aproximativ 1.500

Concursul despre natura din jurul nostru ”Să cunoaştem mai bine lumea în care trăim” 13 mai 2017 – Liceul Teoretic Sf.Dimitrie Teregova Eveniment organizat în cadrul Proiectului

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat, în zona de competenţă a Sectorului P.F. Moraviţa, o familie de

Doi minori sunt cercetați de polițiștii Secției 10 de Poliție Rurală Oțelu Roșu pentru că ar fi sustras un laptop și două televizoare dintr-o grădiniță

Duminică, 7 Mai, ora 11:00, Teatrul de Vest Reșița prezintă PREMIERA spectacolului pentru copii ”AVENTURILE LUI MICKEY MOUSE” de Aida Ganea în regia lui Dan