De 1 mai grătarul îl facem acasă! Ce spune Poliția

Ziua internațională a Muncii, anul acesta va putea fi sărbătorită doar în sânul familiei. Grătarele la iarbă verde sau la marginea pădurii vor fi interzise, iar cei care nu respectă restricțiile Ordonanței Militare în vigoare, vor fi sancționați cu amendă de la 2.000 la 20.000 de lei. Astfel că, românii care erau obișnuiți să petreacă 1 mai ”muncitoresc” la mare sau la munte, sunt obligați să rămână acasă, respectând astfel regulile impuse de Ordonanță privind distanțarea socială.

“Încercarea prin care trecem ne afectează pe toţi şi putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și dacă vom acționa, în continuare, împreună. Ne apropiem de 1 Mai, care pe lângă Ziua Internaţională a Muncii este şi o zi marcată prin ieşiri la iarbă verde, grătare şi petreceri. Anul acesta, toţi, trebuie să abordăm altfel această zi şi să respectăm distanţarea socială, să respectăm Ordonanţele Militare şi să rămânem acasă. Păstrăm distanțarea socială, evităm aglomerațiile şi nu transformăm aceaste zile în curse pentru cumpărături. Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța. Respectați orarul de deplasare și aveți grijă de sănătatea dumneavoastră. Încă nu este posibil să aprindeți lumânări la cimitir, pentru cei dragi trecuți în neființă. Accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare și atunci cu respectarea numărului de 8 persoane. Cu toate ca vremea se arată prietenoasă, de data aceasta, grătarul îl facem acasă, în familie. Parcurile sunt și rămân închise.”, se arată în comunicatul de presă.

Echipajele Brigăzii Rutiere, de ordine publică și Jandarmeria vor supraveghea toate zonele, unde tradițional se încing grătarele. Sancțiunile pentru nerespectarea Ordonanțelor sunt de la 2.000 la 20.000 de lei. Pentru sănătatea tuturor, respectați Ordonanțele Militare.

“Atragem atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare. Nu se va arăta nicio toleranţă faţă de cei care nu inţeleg să respecte efortul colectiv în reducerea numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID-19, faţă de persoanele care cu bună ştiinţă nu vor înţelege că de data aceasta vom sărbatori acasă, doar în familie. Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi Jandarmeria Bucureşti, Poliţia Locală şi militarii implicaţi în supravegherea modului în care se respectă prevederile legale în vigoare sunt pregătite să intervină prompt acolo unde se constată încălcări ale legii.”, mai transmit autoritățile.

În toată această perioadă, se acționează cu efective mărite. Alături de structurile de ordine publică și poliție rutieră, echipele de luptători ai structurii de Acțiuni Speciale și ai Jandarmeriei se vor afla în stradă, pentru un răspuns prompt în ceea ce înseamnă asigurarea ordinii și liniștii publice.

Facebook Comments

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu

I accept the Terms and Conditions and the Privacy Policy

Reclama ta aici