Intervenție a pompierilor cărășeni, la un incendiu în Moldova Nouă

Două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, au acționat azi-noapte la un incendiu izbucnit la o gospodărie de pe rază orașului Moldova-Nouă. Focul s-a manifestat la o anexă a gospodăriei în care erau depozitate diferite lucruri și materiale de uz gospodăresc și totodată adăpost pentru păsări, foc care ulterior a început să se extindă și la cea de-a din anexă a aceleiași gospodării.

Cele două echipaje de pompieri au reușit să localizeze și să stingă incendiul în cel mai scurt timp, limitând pagubele create de incendiu. Nu au fost înregistrate victime omenești.

A fost distrusă de incendiu o anexă a gospodăriei, cu tot ce se află în ea, inclusiv păsările ( 11 găini ) aflate în interiorul anexei, iar la cea de-a doua anexă a fost afectată o parte din cadrul de lemn, un porc aflat în interiorul anexei pierând în incendiu.

Au fost salvați 27 de pui de găini și restul celei de-a două anexe a gospodăriei. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

Reclama ta aici