Încă un proiect cu finanțare europeană a fost semnat de Primăria Reșița! Autobuze electrice, bike-sharing și managementul traficului

Un nou proiect cu finanțare europeană care vizează municipiul Reșița a fost semnat în 14 mai 2020, în cadrul Regio – Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020.

Contractul a fost semnat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru POR, şi unităţile administrative-teritoriale beneficiare – Primăria Municipiului Reşiţa.

Proiectul vizează înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport, inclusiv implementarea Sistemului automat de taxare, a Sistemului de Management al Flotei și crearea Sistemului de informare dinamică a călătorilor în stații și în vehicule”

Prin proiect se vor achiziţiona 10 autobuze electrice şi 60 de biciclete, se vor implementa sisteme de management al traficului şi de e-ticketing, se vor crea benzi de circulație utilizate prioritar pentru transportul public, se vor realiza două terminale intermodale şi se va implementa un sistem de bike-sharing în municipiu.

Cele două terminale intermodale locale vor fi în zona Muncitoresc: o stație de capăt de tramvai – terminal pentru traseul de tramvai şi o stație de capăt de autobuze, cu 5 peroane – terminal pentru traseul de autobuz (două clădiri P+1 cu design simetric, cu facilitați pentru spații de așteptare, pentru vânzarea tichetelor de călătorie și informații, grupuri sanitare, stații de încărcare rapidă pentru autobuze).

Se vor amenaja o parcare tip „park-and-ride” cu 36 de locuri pe strada Castanilor, care va fi reabilitată și reconfigurată (carosabil, trotuare, piste de biciclete) şi 42 de stații de autobuz și tramvai dotate cu suprastructuri de protejare a călătorilor, prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile, iluminat LED şi panouri LED de informare.

Va exista un sistem integrat de management al traficului și de supraveghere video- vor fi semaforizate toate intersecțiile de pe traseul liniei de tramvai, se vor amenaja 24 de intersecții şi se vor monta 31 de camere de supraveghere a traficului.

De asemenea, proiectul cuprinde şi construirea unui garaj pentru autobuzele electrice, cu 12 stații de alimentare, spații administrative și de monitorizare (dispecerat, centru de comandă pentru managementul traficului), echipamente pentru spălăt și mentenanță etc.

De-a lungul traseului de tramvai se vor amplasa 110 bănci, 78 de coșuri de gunoi și 55 de rasteluri pentru biciclete.

Pentru sistemul de bike-sharing / bike rental, vor fi amenajate 6 stații de închiriere care vor asigura 72 de locuri pentru biciclete şi vor fi achiziţionate 60 de biciclete.

O altă componentă a proiectului vizează reabilitarea străzilor Calea Timișoarei și Bârzăviței, cu prioritizarea transportului public, amenajarea de piste pentru biciclete, modernizarea trotuarelor, reconfigurarea/ amenajarea aliniamentelor de spatii verzi și nouă stații de transport.

Valoarea totală a proiectului este de 91.694.356,72 lei, din care 82.362.404,76 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile. Perioada de implementare este de 42 de luni.

Reclama ta aici