De Ziua Pământului 2018, activităţi în sprijinul dezvoltării durabile pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa

Grupul Ecologic de Colaborare Nera, a marcat Ziua Pământului  prin demararea programului de de voluntariat MAREA HOINĂREALĂ 2018. Evenimentul a avut loc în zona Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, pe teritoriul comunei Sasca Montană, şi a inclus: – Monitorizarea alternativă a mediului  la halda de deşeuri miniere aparţinând fostei exploatări de minereu cupru din […]

Poliţiştii desfăşoară activităţi în cadrul programului „Şcoala siguranţei Tedi”

Şcoala siguranţei Tedi este un program educaţional naţional ce urmăreşte însuşirea informaţiilor privind siguranţa personală de către elevii din clasa I, program implementat începând cu luna noiembrie 2016 şi care se va desfăşura până la finele anului şcolar 2017-2018. Scopul acestui demers este acela de a creşte gradul de siguranţă al copiilor din clasa I […]

Profesorii universitari economişti susţin educaţia financiară a elevilor de la Colegiul Naţional „Mircea Eliade” Reşiţa

Miercuri, 14.03.2018, ora 10.00-12.00, prodecanul Facultății de Ştiinţe Economice, conf. univ. dr. Mirela Minică alături de studenți și împreună cu profesorii Silvia Zaharia şi Mihaela Moșoarcă de la Colegiul Naţional „Mircea Eliade” au organizat o serie de activităţi interactive de educaţie financiară  adresate elevilor din clasele a XII-a. Activitatea face parte din proiectul profesorilor economişti […]

Colegiul Național Traian Lalescu primește fonduri nerambursabile prin Regio-Programul Operațional Regional pentru reabilitare energetică

Astăzi, 13 martie 2018, a avut loc în Sala de Ședințe a Primăriei Municipiului Reșița semnarea contractului de finanţare pentru proiectul „Reabilitarea energetică a Colegiului Național Traian Lalescu, Reșița”. Finanțarea nerambursabilă se acordă în cadrul axei prioritare 3 „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon” și priorității de investiții „Sprijinirea eficienței energetice, […]

De 8 Martie T.N.L. Reșița dăruiește zâmbete

Fie că e vorba de doamne sau domnișoare, indiferent de vârstă și de statutul social, astăzi de 8 martie reprezentantele sexului frumos cu siguranță au zâmbit. Tinerii liberali au împărțit doamnelor și domnișoarelor din Reșița peste 500 de lalele în mare parte în zona centrului civic dar și în fabrica de confecții REȘICONF S.A. din […]

Ioan Chisăliță în vizită de lucru la Consiliul Național al Dizabilității din România

Senatorul Ionuț Chisăliță ne arată tot mai des interesul său față de problemele sociale ale persoanelor cu dizabilități, venind de multe ori cu propuneri de reglementare prin inițiative legislative, referitoare la persoanele cu dizabilități, fără a ține cont de forma de dizabilitate, fapt pentru care a avut o întâlnire de lucru cu doamna Daniela Tontsch, […]

12.407 apeluri prin 112 în decursul anului 2017, la noi în județ

Prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 au fost preluate un număr de 12.407 apeluri, dintre acestea 7.399 au fost apeluri din mediul urban şi 5.008 apeluri din mediul rural. Comparativ cu anul 2016, situaţia se prezintă astfel: Înregistrăm o creștere de 7,74%. Media de apeluri 112 pe zi este de 33,99, faţă […]

Se taie ca-n codru, din sit-urile cărășene

De data aceasta este vorba de Sit-ul de Importanță Comunitară ROSCI0226 Semenic – Cheile Carașului, mai pe înţelesul tuturor albia minoră a râului Caraş între Goruia şi Grădinari, care face parte din reţeaua europeană NATURA 2000. Aici administratorul de activităţi pentru protecţia naturii este RNP Romsilva. “În urrma notificărilor făcute de GEC Nera un prim răspuns […]

Calificativ insuficient acordat celor de la Romsilva pentru administrarea Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului

 Va fi demisă conducerea administraţiei parcului şi consiliul ştiinţific ? Agenţia Naţională a Ariilor Naturale Protejate (ANANP) informează pe cei interesaţi că RNP Romsilva a primit calificativul INSUFICIENT pentru administrarea ariilor naturale protejate din zona Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului. Calificativul, cel mai slab dintre cele acordate în anul 2017, a fost dat în […]

Ministerului Mediului nu răspunde la sesizările privind elementele de ilegalitate ale contractului de administrare al Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului

În anul 2017, ultima dată în 12.11.2017,  Grupul Ecologic de Colaborare Nera (detalii pe www.gecnera.ro), a trimis Ministerului Mediului, structurilor din subordine şi Guvernului României notificări privind elementele de ilegalitate ale contractului de administrare al Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului în sensul că deşi contractul de administrare prevede în mod expres la art.4.1.n şi […]