Contractele de finanțare a proiectelor aferente PNDR 2014 – 2020 sunt semnate numai la sediul Centrelor Regionale sau Oficiilor Județene ale AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale atrage atenția solicitanților și beneficiarilor de fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 să fie vigilenți și să nu permită apariția unor situații infracționale cu impact financiar produse de persoane care nu au nicio legătură cu AFIR. Astfel, facem încă o dată precizarea că relația contractuală […]

Memorialul Werner Hirschvogel la a doua editie

Memorialul Werner Hirschvogel a ajuns la editia a II-a si se va desfasura intre 30 iunie si 1 iulie 2018 la Resita. Daca prima editie a acestui eveniment numit Memorialul Werner Hirschvogel a fost organizat de VSS Racing Club, iata ca anul acesta organizatorul evenimentului este altul, mai exact este vorba despre CB Rally Vest care doreste […]

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită în Parcul Tricolorului din Municipiul Reşiţa

“Steagul e România ! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii, unde se vor naşte copiii noştri !… Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României” – Alexandru Ioan Cuza Instituţia Prefectului […]

Crosul național de ziua olimpică

Ca în fiecare an, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpica Română a organizat, în perioada 23 mai-23 iunie, o serie de activități sportive, educative și culturale reunite sub titulatura „Luna Olimpică“. În data de 07.06.2018, ora 10, se va desfăşura Crosul Naţional „Ziua Olimpică” ediţia a XIV-a,  în localitatea Reşiţa din judeţul Caraş-Severin. […]

Protest în inima Parcului Național Domogled pentru a expune cea mai mare criză de mediu din Europa

25 de activiști au protestat în mijlocul parcului national Domogled – Valea Cernei sâmbătă 26 mai împotriva exploatărilor forestiere din parcurile naționale. Aceștia au desfășurat peste stâncile din zona Cernișoara 2 bannere uriașe (96 metri pătrați, respectiv 64 mp) cu mesajul ”STOP exploatărilor în parcurile naționale” în limbile română și engleză, adresat Ministerului Mediului. Scopul […]

Amenințat cu bătaia de către un angajat al unei firme de exploatare forestiera, în Parcul Național Semenic

Exploatările ilegale de copaci din Parcul Național Semenic Cheile Carașului degenerează în violență. Un membru al organizației Agent Green spune că a fost amenințat cu bătaia. Un anagajat al unei firme de exploatare forestieră din Parcul Național Semenic Cheile Carașului a blocat autoturismul folosit de un membru al organizației ecologiste Agent Green. Andrei Ciurcanu, membru […]

Croazierele pe Dunăre, cu catamaranul Baziaș 1, vor fi reluate

Traseul este stabilit pentru două ore, ocazie cu care se va da un tur al fabulosului Ostrov, de unde pot fi admirați caii sălbatici de la Moldova Veche. Totodată, se va vizita Cetatea Golubac și legendara stâncă Babacaia. Costul unui bilet este de 40 lei de persoană adultă și 20 lei pentru copii. Rezervări se […]

[FOTO] Accident pe un drum național din Caraș-Severin!

Un neferict accident s-a petrecut azi dimineață pe D.N. 6, lângă localitatea Constantin Daicoviciu, în accident au fost implicate 2 autocamioane, unul inregistrat în România iar celalalt în Turcia. În urma impactului soferul turc a fost transportat la spitalul municipal din Caransebeș pentru acordarea îngrijilor medicale, fiind rănit ușor. Din primele cercetări, se pare că […]

Incendiu în Parcul Național Domogled-Valea Cernei

Un turist anunța ieri, in jurul orei 15:00, un incendiu în zona orașului Băile Herculane, în Parcul Național Domogled-Valea Cernei. La fața locului s-au deplasat de urgență 20 de pompieri miltari din cadrul Detașamentelor de Pompieri Reșița și Caransebeș și 10 lucrători ai Ocolului Silvic Băile Herculane. Incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ […]