O școală și două grădinițe din Reșița, renovate energetic prin PNRR

Primăria Reșița a semnat încă trei contracte cu finanțare europeană
Investițiile în infrastructura școlară a municipiului Reșița, unitățile care au rămas nerenovate vor primi fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR), prin proiectul ”Valul Renovării”.

Grădinița cu Program Prelungit „Riki-Priki”, Grădinița cu Program Normal „Pinocchio” și Corpul C – fosta școală Gimnazială Nr. 12 – al Colegiul Național „Mircea Eliade” sunt cele trei unități de învățământ din Reșița pentru care consilierii locali au aprobat depunerea de proiecte spre finanțare prin PNRR.

Imobilele au fost construire în 1969, 1990, respectiv 1992 și, potrivit proiectelor a căror valoare maximă eligibilă însumează peste 3,5 milioane de euro – 1.249.883 euro pentru Grădinița „Riki-Priki”; 345.576 euro pentru Grădinița „Pinocchio” și 1.941.508 euro pentru Colegiul Național „Mircea Eliade”, Corp C – acestea vor trece printr-un amplu proces de reabilitare și eficientizare energetică.

Principalele lucrări care vor fi executate vizează:

    • izolarea termică a faţadei – atât partea vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, cât și partea opacă, prin termoizolarea pereților exteriori, cu o grosime a termoizolației de 20 cm;
    • izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel la acoperișul tip șarpantă cu o grosime a termoizolației de 30 cm;
    • izolarea termică a planşeului peste subsol;
    • reabilitarea și modernizarea instalației de iluminat prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate;
    • înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, inclusiv tehnologie LED, dotate cu senzori de mişcare și prezenţă;
    • dotarea cu sisteme de umbrire exterioară – obloane, jaluzele, rulouri – cu reglare automată inteligentă;
    • instalarea unor sisteme alternative de producere și alimentare cu energie, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenţionale şi a emisiilor de gaze cu efect de seră;
    • repararea și refacerea instalaţiei de distribuţie a agentului termic;
    • înlocuirea corpurilor de încălzire cu ventiloconvectoare;
    • repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii, în zonele degradate; repararea acoperişului tip şarpantă;
    • repararea elementelor de construcţie ale faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere;
    • reabilitarea și modernizarea instalației electrice și înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate.

Pentru realizarea proiectelor se estimează o durată de implementare de 24 luni.